Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban - laureat al Premiului AȘM în domeniul medicinei „Constantin Țîbîrnă”
- 2044 views
Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, profesor universitar la Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, dr. hab. șt. med., a devenit laureat al Premiului Academiei de Științe a Moldovei (AȘM) în domeniul medicinei „Constantin Țîbîrnă” pentru ciclul de lucrări „Litiaza urinară – o provocare a medicinei contemporane” și rezultate științifice valoroase obținute în anii 2019-2020. Distincția i-a fost înmânată astăzi, 10 noiembrie, la Gala de decernare a premiilor AȘM în domeniile: ştiinţe ale vieţii, ştiinţe exacte şi inginereşti, precum și a Premiului pentru promovarea științei în mass-media. Evenimentul a avut loc în cadrul ședinței solemne a Adunării generale a AŞM consacrată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare.
Svetlana Cojocaru, vicepreședinte al AȘM, a evidențiat că autorul ciclului de lucrări a sistematizat date actuale referitor la chirurgia litiazei urinare, tehnicile de diagnostic, inclusiv cele bioumorale, imagistice, cât și impactul deciziilor chirurgicale în evoluția clinică a pacienților operați. A fost stabilită valoarea și importanța deosebită a screeningului ca măsură de prevenție, ce elucidează evoluția factorilor de risc ce mediază apariția afecțiunii date și a complicațiilor ei. S-a conchis că în Republica Moldova se atestă o sporire a incidenței și a prevalenței urolitiazei, care se plasează pe primul loc în structura maladiilor urologice. În mod special, a fost stabilit că nefrolitiaza are o frecvență estimată între 1-12% din populația generală, condiționând o rată de invaliditate mai mare de 11%. Vestea bună este că, în prezent, tehnicile chirurgicale aplicate în țara noastră permit soluționarea cu succes a majorității cazurilor litiazei urinare.
Profesorul Emil Ceban a declarat că este onorat pentru acordarea acestui premiu, ce contează mult pentru Dumnealui și echipa sa de lucru. „Subiectul pe care în studiem - litiaza urinară, în pofida schimbărilor ecologice și a urbanizării, a devenit o problemă stringentă ce se situează pe locul întâi în structura maladiilor urologice. În Clinica din incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, unde este amplasată și Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală a USMF „Nicolae Testemițanu”, sunt aplicate toate metodele moderne de tratament a acestei maladii, inclusiv minim invazive. În acest context, au fost elaborate 5 teze de doctor în științe medicale, iar în curs de editare sunt două monografii și un manual”, a adăugat profesorul Ceban.
Academicianul Ion Tighineanu, președintele AȘM, a menționat că, tradițional, comunitatea științifică celebrează Ziua Internațională a Științei pentru Pace și Dezvoltare prin reliefarea rezultatelor recente și schițarea planurilor de viitor. „Comisia de evaluare a avut misiunea importantă de a-i alege pe cei mai valoroși pretendenți înscriși în concurs și este îmbucurător faptul că la unele compartimente a fost o selecție riguroasă, aceștia fiind evaluați după criteriile: calitatea cercetărilor științifice și actualitatea rezultatelor științifice obținute”. În total, la concurs au depus dosarele 17 persoane, câștigători fiind declarați 9 personalități notorii din diverse domenii.
Totodată, cu prilejul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, în baza hotărârii Prezidiului AȘM din 4 noiembrie, au fost acordate distincții și diplome cercetătorilor care au obținut rezultate remarcabile în anul curent, au contribuit la promovarea științei la nivel național și internațional, la pregătirea cadrelor de înaltă calificare, cu implicare în anumite activități ale comunității științifice, în primul rând, fiind apreciate rezultatele științifice pe domeniile lor de competență.
Astfel, Medalia „Nicolae Milescu-Spătaru” a AȘM a fost acordată reprezentanților USMF „Nicolae Testemițanu” - conferențiarului universitar Stela Adauji, șef de catedră, Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin”; dr. șt. farm., șefa Departamentului Educație Medicală Continuă, profesorului universitar Jana Bernic, dr. hab. şt. med., șef de catedră, Catedra de chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”; conferențiarului universitar Vasile Sofronie, dr. șt. med., Disciplina de epidemiologie, Departamentul Medicină Preventivă; profesorului universitar Victor Cojocaru, dr. hab. șt. med., şef de catedră, Catedra de anesteziologie şi reanimatologie nr. 2; conferențiarului universitar Alexandru Ferdohleb, dr. hab. șt. med., Catedra de chirurgie nr. 2; Stanislav Babuci, dr. hab. șt. med., cercetător științific coordonator la Laboratorul de infecții chirurgicale la copii de la Universitate, Institutul Mamei și Copilului, și asistentului universitar Alexandru Botizatu, Catedra de anesteziologie şi reanimatologie nr. 2.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii