Default Header Image

Departamentul Știință și Studii

””Procesul educațional ne privește pe toți studenții, atât parteneri ai procesului didactic, cât și parteneri în luarea deciziilor cu privire la acesta. Învățământul modern este centrat pe student, iar cât de profesi oniști vom fi la final de facultate depinde foarte mult și de gradul nostru de participare.

Direcția Știință promovează participarea mediciniștilor în viața științifică și afirmarea la nivel național și internațional. Încurajăm studenții să ia parte la diverse congrese, conferințe, forumuri medicale, cercuri științifice studențești. Cel mai important eveniment este Congresul Internațional pentru Studenți și Tineri Medici: MedEspera – manifestare științifică, care întrunește peste 800 de studenți și tineri medici din diferite țări. Aici ai ocazia să afli cele mai noi descoperiri în domeniul medicinei, stomatologiei, farmaciei, să faci schimb de experiență cu tineri cercetători din țară și de peste hotare, să te bucuri de un program științific vast, să participi la workshop-uri interactive și la seminare moderate de profesori cu renume mondial.

Direcția Studii își propune să responsabilizeze studenții în ceea ce privește rolul lor în procesul de instruire și să se asigure că opinia fiecăruia este auzită.

Obiectivele Direcției Studii sunt:

  • asigurarea transparenței desfășurării examenelor la disciplinele clinice și preclinice, precum și a procesului de admitere, realizată prin prezența observatorilor din rândul studenților;
  • monitorizarea calității predării în cadrul prelegerilor și a lecțiilor practice și înaintarea propunerilor de îmbunătățire continuă;
  • negocierea privind realizarea unui orar flexibil pentru stagiul practic de vară;
  • monitorizarea desfăşurării cercurilor științifice la toate catedrele și afișarea anunțurilor respective.

Proiectele de bază ale acestei direcții sunt: MedTraining , Workshop, Infografice medicale. În
colaborare cu personalul didactic, creăm oportunitatea de dezvoltare continuă și de obținere a
unor cunoștințe și abilități practice necesare în activitatea profesională.