Extinderea stării de urgență în sănătate publică până la 15 februarie
- 3120 views
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică (CNESP) a decis prelungirea stării de urgență în sănătate publică pe teritoriul Republicii Moldova până în data de 15 februarie 2021. Hotărârea respectivă a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei din data de 13 ianuarie curent.
Astfel, până la 15 februarie, rămâne în vigoare interdicția cu referire la activitatea cluburilor de noapte, a discotecilor, a ringurilor de dans și a altor unități comerciale de acest tip. Totodată, se va menține regimul actual de activitate al restaurantelor și al cafenelelor - între orele 7:00 și 22:00. Restricția se referă și la unitățile de alimentație publică, amplasate în punctele de comercializare a produselor petroliere, în centrele comerciale și în aeroporturi.
În continuare, va fi interzisă prezența spectatorilor în incinta cinematografelor, a sălilor de concerte și a caselor de cultură, cu excepția teatrelor.
Rămân în vigoare măsurile de prevenire şi de control a infecţiei COVID-19 la traversarea frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova. O prevedere aparte vizează persoanele care dețin un act confirmativ de administrare a vaccinului împotriva COVID-19. Astfel, acestor persoane le va fi permisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de țara din care vin, fără a fi obligate să completeze fișa epidemiologică și declarația pe propria răspundere de respectare a regimului de autoizolare de 14 zile.
În același timp, din 16 ianuarie va fi permisă reluarea, de către federațiile sportive naționale acreditate de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, a competițiilor sportive desfășurate în aer liber și în spații închise, dar fără prezența spectatorilor.
De asemenea, CNESP a dispus ca instituțiile publice și private să activeze conform unui regim special de lucru, cu un număr strict de personal, iar pentru angajații care nu necesită prezența obligatorie la locul de muncă să fie asigurată munca de la distanță. Respectiv, funcționarii din cadrul ministerelor, a Cancelariei de Stat și a altor structuri guvernamentale vor activa în regim special de lucru, de la 7:30 până la 16:00, cu pauză de masă de la 12:00 până la 12:30.
Potrivit autorităților, situaţia epidemiologică din țară rămâne a fi în continuare nefavorabilă. Din momentul declanșării epidemiei și până la 10 ianuarie 2021, în Republica Moldova au fost înregistrate 149 391 de cazuri de infectare cu COVID-19. În total, 3139 de persoane au decedat, 138 440 de persoane s-au vindecat, iar 7 812 rămân a fi cazuri active.
Pe parcursul stării de urgență, atât la nivel de Guvern, cât și de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, au fost emise mai multe documente ce au reglementat activitățile. Astfel, pentru documentare exhaustivă, accesați:
-
Ordinul rectorului nr. 84-A din 21.04.2020 cu privire la transferul zilei de odihnă;
-
Ordinul rectorului nr. 63-A din 26.03.2020 cu privire la desfășurarea activității Universității pe perioada stării de urgență, până la 15 mai 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 63-A of 26.03.2020 On the activity of the University during the period of emergency, until May 15, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 59-A din 23.03.2020 cu privire la aplicarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea transmiterii infecției cu noul tip de Coronavirus în căminele Universității, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 59-A of 23.03.2020 On the application of additional measures for preventing the transmission of infection with the new type of Coronavirus in the University hostels);
-
Ordinul rectorului nr. 58-A din 20.03.2020 cu privire la prelungirea sistării procesului de studii la Universitate până la 31 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 58-A of 20.03.2020 On the extension of the academic process suspension at the University until March 31, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 53-A din 11.03.2020 cu privire la suspendarea unor activități în Universitate în perioada 11-23 martie 2020, care este accesibil și în limba engleză (Order no. 53-A of 11.03.2020 On the suspension of some activities in the University during the period of March 11-23, 2020);
-
Ordinul rectorului nr. 51-A din 09.03.2020 cu privire la intensificarea măsurilor de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 51-A of 09.03.2020 On the strengthening of prophylaxis measures on new type Coronavirus infection ICOVID-19);
-
Ordinul rectorului nr. 41-A din 27.02.2020 cu privire la măsurile de profilaxie ale infecţiei cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19), care este accesibil și în limba engleză (Order no. 41-A of 27.02.2020 On the prophylaxis measures of the new type Coronavirus infection (COVID-19).
Mai multe informații despre măsurile de profilaxie ale infecţiei cu noul tip de Coronavirus întreprinse la nivel de instituție sunt accesibile pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-luat-masuri-stricte-de-prevenire-coronavirusului-de-tip-nou-covid
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-intensificat-masurile-de-prevenire-infectiei-cu-coronavirus
- https://usmf.md/ro/noutati/oficial-de-la-sanatate-vizita-la-usmf-nicolae-testemitanu-contextul-prevenirii-infectiei-cu
- https://usmf.md/ro/noutati/usmf-nicolae-testemitanu-deschis-un-punct-medical-provizoriu
- https://usmf.md/ro/noutati/procesul-didactic-se-sisteaza-pentru-perioada-11-23-martie-2020
- https://usmf.md/ro/noutati/cod-rosu-de-coronavirus-republica-moldova
- https://usmf.md/ro/noutati/sistarea-procesului-de-studii-la-usmf-nicolae-testemitanu-pe-durata-starii-de-urgenta
Pentru informarea studenților străini, știrile au fost traduse în limba engleză și plasate pe site-ul Universității:
- https://usmf.md/en/noutati/teaching-process-suspended-period-march-11-23-2020
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-opened-provisional-medical
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-state-university-medicine-and-pharmacy-intensified-measures-prevent
- https://usmf.md/en/noutati/nicolae-testemitanu-sumph-has-taken-strict-prevention-measures-regarding-new-type
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection
Materiale informative și informații despre măsurile generale de prevenire a infecției cu COVID-19, ce sunt actualizate sistematic în baza surselor oficiale, găsiți pe:
- https://usmf.md/ro/noutati/masuri-de-prevenire-si-control-infectiei-cu-coronavirus-de-tip-nou-covid-19 (în limba română);
- https://usmf.md/en/noutati/prevention-and-control-measures-coronavirus-infection (în limba engleză);
- https://usmf.md/ru/noutati/osnovnye-mery-predostorozhnosti-dlya-zaschity-ot-novoy-koronavirusnoy-infekcii (în limba rusă).
Linkuri la DOCUMENTE DE REFERINȚĂ emise de:
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova:
- Dispoziția nr. 30 din 15 mai 2020;
- Dispoziția nr. 29 din 14 mai 2020;
- Dispoziția nr. 28 din 12 mai 2020;
- Dispoziția nr. 27 din 8 mai 2020;
- Dispoziția nr. 26 din 7 mai 2020;
- Dispoziția nr. 25 din 5 mai 2020;
- Dispoziția nr. 24 din 29 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 23 din 28 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 22 din 27 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 21 din 24 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 20 din 21 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 19 din 17 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 18 din 15 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 17 din 13 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 16 din 10 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 15 din 8 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 14 din 6 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 13 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 12 din 3 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 11 din 2 aprilie 2020;
- Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020;
- Dispoziția nr. 9 din 30 martie 2020;
- Dispoziția nr. 8 din 28 martie 2020;
- Dispoziția nr. 7 din 27 martie 2020;
- Dispoziția nr. 6 din 26 martie 2020;
- Dispoziția nr. 5 din 25 martie 2020;
- Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020;
- Dispoziția nr. 3 din 23 martie 2020;
- Dispoziția nr. 2 din 20 martie 2020;
- Dispoziția nr. 1 din 18 martie 2020.
Comisia naţională extraordinară de sănătate publică:
- Hotărârea nr. 44 din 09.02.2021;
- Hotărârea nr. 43 din 05.02.2021;
- Hotărârea nr. 42 din 13.01.2021;
- Hotărârea nr. 41 din 13.01.2021;
- Hotărârea nr. 40 din 06.01.2021;
- Hotărârea nr. 39 din 21.12.2020;
- Hotărârea nr. 38 din 16.12.2020;
- Hotărârea nr. 37 din 11.12.2020;
- Hotărârea nr. 36 din 04.12.2020;
- Hotărârea nr. 35 din 27.11.2020;
- Hotărârea nr. 34 din 13.10.2020;
- Hotărârea nr. 27 din 20.11.2020;
- Hotărârea nr. 33 din 28.09.2020;
- Hotărârea nr. 30 din 11.09.2020;
- Hotărârea nr. 28 din 28.08.2020;
- Hotărârea nr. 27 din 26.08.2020;
- Hotărârea nr. 26 din 21.08.2020;
- Hotărârea nr. 25 din 15.08.2020;
- Hotărârea nr. 24 din 12.08.2020;
- Hotărârea nr. 23 din 07.08.2020;
- Hotărârea nr. 22 din 31.07.2020;
- Hotărârea nr. 21 din 24.07.2020;
- Hotărârea nr. 20 din 10.07.2020;
- Hotărârea nr. 19 din 27.06.2020;
- Hotărârea nr. 18 din 24.06.2020;
- Hotărârea nr. 17 din 23.06.2020;
- Hotărârea nr. 16 din 18.06.2020;
- Hotărârea nr. 15 din 12.06.2020;
- Hotărârea nr. 14 din 3.06.2020;
- Hotărârea nr. 13 din 29.05.2020;
- Hotărârea nr. 12 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 11 din 15.05.2020;
- Hotărârea nr. 10 din 15.05.2020.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova:
- Ordine cu privire la infecția cu noul tip de coronavirus (COVID-19);
- Protocolul clinic național provizoriu „Infecția cu coronavirus de tip nou (COVID-19)”;
- Ghidul practic „Managementul complicațiilor severe cauzate de infecția provocată de coronavirus (COVID-19)”;
- Protocolul clinic standardizat pentru medicii de familie privind infecția cu Coronavirus de tip nou (COVID-19).
- Ghidul „Perioada după COVID-19: Informații pentru pacienți. Suport în recuperarea și gestionarea simptomelor ca urmare a COVID-19”
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova:
- Circulara nr. 04/1-09/4895 din 09.09.2020 cu privire privire la monitorizarea situaţiei epidemiologice Covid-19
- Ordinul nr. 449 din 15.05.2020 cu privire la măsurile de funcționare a instituțiilor de învățământ superior în perioada riscului de îmbolnăvire cu COVID-19
- Circulara nr. 04/1-09/2201 din 16.04.2020;
- Circulara nr. 04/1-09/2072 din 03.04.2020;
- Ordinul nr. 377 din 25.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1943 din 24.03.2020 privind respectarea prevederilor Dispoziției nr. 3 din 23.03.2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova;
- Ordinul nr. 368 din 20.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Ordinul nr. 366 din 20.03.2020 cu privire la organizarea activităților didactice în sistem on-line în instituțiile de învățământ superior;
- Circulara nr. 04/1-09/1666 din 11.03.2020 cu privire la unele precizări privind suspendarea procesului de studii;
- Ordinul nr. 292 din 10.03.2020 cu privire la suspendarea procesului educațional în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1593 din 09.03.2020;
- Ordinul nr. 174 din 25.02.20202 cu privire la profilaxia epidemiologică a gripei, infecțiilor acute ale căilor respiratorii și la infecția cu Coronavirusul de tip nou (COVID-19) în instituțiile de învățământ;
- Circulara nr. 03/1-09/1044 din 19.02.2020.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii