Inaugurarea Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală
- 136 просмотров
IP Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” organizează inaugurarea Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM), care va avea loc la data de 29 august 2013, la ora 10:00, pe str. 31 august 1989, 137 A.
Proiectul privind crearea Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Universitară a demarat în anul 2010, în conformitate cu suportul financiar al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. O parte din echipamentul necesar pentru Departamentul de Instruire prin Metoda Pacientului Standardizat a fost donat de către Asociaţia Internaţională pentru ajutor umanitar din SUA „De la inimă – la inimă”. Achiziţionarea echipamentului de simulare de fidelitate înaltă pentru obstetrică şi perinatologie va fi acoperită de către Agenţia de Dezvoltare şi Cooperare a Elveţiei.
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală a fost creat şi a primit statut oficial în februarie 2013 şi are drept scop sporirea securităţii actului medical şi creşterea siguranţei pacientului prin implementarea unor noi tehnologii educaţionale: programe didactice interactive, task training-uri, simulare de fidelitate înaltă, simulare virtuală. În crearea Centrului s-a ţinut cont de recomandările Organizaţiei Mondiale ale Sănătăţii şi ale Federaţiei Mondiale pentru Instruirea Medicală, potrivit cărora trebuie eliminate din instruirea medicală tiparele învechite utilizate până acum, şi anume – instruirea pe animale şi direct pe pacienţi.Beneficiarii Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală vor fi: studenţi, rezidenţi, secundari clinici, cercetători ştiinţifici, medici la etapa educaţiei medicale continue, specialişti antrenaţi în acordarea asistenţei de urgenţă la etapa de prespital – paramedici, angajaţi ai Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, membri ai echipelor de descarcerare, colaboratori ai poliţiei, militari, lucrători ai serviciilor cu destinaţie specială şi de pază, pompieri, însoţitori de transport public (terestru, acvatic şi aerian), conducători auto etc.Astfel, odată cu inaugurarea Centrului, IP USMF „Nicolae Testemiţanu” devine una dintre primele instituţii de învăţământ medical superior din regiunea Europei de Est care va implementa metoda simulării în instruirea medicală.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii