Universitatea a fost supusă auditului extern
- vizualizări: 41
În ultimele două zile, Compania ”Certind” din România a evaluat Sistemul de Management al Calității la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Potrivit experților, cel mai mare salt pe care l-am realizat în ultimul an este implementarea Sistemului Informațional de Management Universitar, care asigură suport atât în procesul didactic, cât și în cel administrativ. ”Un alt element, de o mai mică amploare, dar care mi-a atras atenția și mi-a plăcut, este Manualul de Identitate Vizuală - un instrument foarte bun, mai ales pentru o instituție de talia Universității Dvs.”, a declarat Cristian Vlad Lupa, conducătorul echipei de audit extern. ”Ați reușit să mențineți sistemul la un nivel foarte bun. Un sistem documentat, care funcționează în toate structurile, prin intermediul instrumentului de bază - Auditul intern”, a mai adăugat expertul.
În cadrul ședinței de închidere, auditorii externi au venit cu câteva recomandări, care vor fi incluse ulterior într-un raport, printre acestea: obiectivele în domeniul calității trebuie să fie disponibile și pentru nivelul imediat următor de management, în cazul absenței șefului de subdiviziune; stabilirea unei diferențe dintre verificarea metrologică și mentenanța echipamentului; datarea corespunzătoare a formularelor; anexarea la rapoartele științifice a documentelor care să confirme rezultatele obținute (certificate, brevete, publicații ș.a.).
Olga Iurco, șef departament Audit Intern, a mulțumit întregii echipe de auditori externi pentru sugestiile și viziunile lor privind implementarea standardului de calitate și a menționat că ”auditul este un mecanism care te ține în tonus întregul an”.
Potrivit prorectorului pentru asigurarea calității și integrării în învățământ Olga Cernețchi, în anul următor Universitatea preconizează să treacă la un nou standard de calitate.
Auditul de supraveghere se efectuează anual și urmărește menținerea Sistemului de Management al Calității în conformitate cu cerințele ISO 9001:2008.
[nggallery id=279]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii