Ziua Mondială a Pneumoniei – actualități în pneumonia copilului
- 1406 vues
Pandemia COVID-19 a cauzat o creștere dramatică a deceselor condiționate de pneumonie. Această maladie este cel mai mare ucigaș infecțios al adulților și al copiilor, responsabilă de peste 2,5 milioane de decese la nivel mondial în anul 2019, inclusiv a 672 de mii de copii. În anul 2020, la aceste cifre s-au adăugat 2 milioane de decese provocate de infecția SARS-CoV-2, numărul cazurilor fatale provocate de pneumonie sporind la peste 4 milioane. Din acest considerent, în 2021 Ziua Mondială a Pneumoniei, marcată anual în data de 12 noiembrie, s-a desfășurat cu genericul „Fiecare respirație contează!”.
Pentru a atenționa asupra gravității pe care o reprezintă pneumonia – cel mai important factor cauzal al deceselor în rândul copiilor mai mici de 5 ani la nivel mondial, Clinica de Pneumologie din cadrul Departamentului Pediatrie al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat conferința națională „Ziua Mondială a Pneumoniei – actualități în pneumonia copilului”. Evenimentul s-a desfășurat în regim on-line, la 12 noiembrie curent, fiind destinată medicilor de familie, pediatrilor și pneumologilor din Republica Moldova.
Profesorul universitar Svetlana Șciuca, șefa Clinicii de Pneumologie, a menționat că astfel de evenimente facilitează transferul de cunoștințe științifice și bune practici în rândul medicilor de la diferite specialități.
„Prin marcarea Zilei Mondiale a Pneumoniei se contează pe promovarea intervențiilor pentru a proteja copiii, dar și pe generarea de acțiuni pentru a combate pneumonia și alte boli comune, uneori letale. În acest mod se pune accent pe conjugarea eforturilor, pe lansarea de acțiuni și investiții social-economice semnificative, dar și pe fortificarea sistemelor de sănătate. Pneumonia poate fi prevenită prin imunizare, nutriție adecvată și abordarea factorilor de mediu”, a afirmat profesorul Svetlana Șciuca.
Sergiu Gladun, directorul Institutului Mamei și Copilului (IMC), a remarcat că în instituția pe care o reprezintă este localizată unica secție specializată de pneumologie pediatrică din țară, unde anual sunt tratați peste 1300 de pacienți cu vârsta de 0-18 ani, diagnosticați cu pneumonii, forme severe și complicate (în 89% dintre cazurile de spitalizare), bronșite acute obstructive, bronșiolite cu insuficiență respiratorie și maladii cronice pulmonare.
Miocarditele infecțioase la copii cu maladii pulmonare a constituit subiectul prezentării elaborate de echipa de cardiologi pediatri, sub conducerea profesorului universitar, Ina Palii, șefa Clinicii Pediatrie și Cardiologie (IMC), Departamentul Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”. Profesorul a accentuat că acest eveniment este realizat anual cu scopul de informare a comunității medicale și a populației privind cauzele, factorii de risc, manifestările clinico-explorative, dar și despre măsurile de prevenire a pneumoniei la copiii de diferite vârste.
Despre complicațiile pleuro-pulmonare în pneumoniile comunitare la copii și experiența Catedrei de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică „Natalia Gheorghiu”, a vorbit conferențiarul universitar Alina Danilă și academiciana Eva Gudumac. Au fost demonstrate mai multe cazuri clinice cu diferite complicații ale pneumoniei acute la copii, conduita medicală terapeutică și chirurgicală diferențiată etc. În contextul etiologiei atipice la copiii diagnosticați cu pneumonie, Rodica Selevestru, asistent universitar la Departamentul Pediatrie, a prezentat o evaluare clinico-paraclinică a pneumoniilor cu Mycoplasma și a vorbit despre conduita terapeutică în aceste etiologii.
Măsurile și principiile de prevenție a pneumoniilor la copii, particularitățile imunizării micuților pentru profilaxia infecțiilor cu pneumococi și alți germeni pneumotropi a constituit subiectul prezentării Alionei Cotoman, studentă-doctorand, specialitatea Pediatrie. „Pneumonia poate fi prevenită prin promovarea unui set de practici de sănătate: alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viață, alimentație adecvată și suplimentarea cu vitamina A, schimbările de comportament și educația părinților, vaccinarea obligatorie, asigurarea cu apă potabilă, salubrizare și igienă, precum și reducerea poluării aerului din încăperi”, a sugerat prin recomandări tânăra cercetătoare. Și Cristina Tomacinschi, studentă-doctorand, specialitatea Pediatrie, a oferit date științifice, dar și rezultatele unor studii clinice cu privire la copiii cu imunodeficiențe primare și infecții pulmonare, spitalizați în Clinica de Pneumologie.
În Republica Moldova, în anul 2020 prevalența generală a populației prin bolile aparatului respirator a constituit 1246,8 cazuri la 10 mii populație, comparativ cu 1704,1 cazuri în anul 2019, inclusiv printre copiii cu vârsta între 0-18 ani – 3557,8 cazuri la 10 mii populație în anul 2020 și 5454,2 cazuri în 2019. Cu regret, din cauza pneumoniei au decedat 35 de copii cu vârsta până la 1 an (în 2018) și 36 de copii (în 2019). La copiii cu vârsta cuprinsă între 0-5 ani s-a înregistrat o creștere a cazurilor de deces – 49 de copii în anul 2019, față de 45 în 2018.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii